Ceai de măr

Eu știam de compot de măr, de măr copt, de măr dat prin răzătoare, de plăcinta cu măr și de mărul rupt din pomul de la țară și mâncat fără grijă. Eu pe toate le încercasem dar nu și ceaiul de măr. Eu știam că mie mărul îmi place în toate aceste feluri dar nu și în ceai, pentru că astfel eu nu-i știam gustul.

N-are cum să-ți fie dor de ceva de care nu știi și n-are cum să-ți lipsească ceva care nu ai mai văzut sau simțit vreodată. Și cu toate astea atunci când am gustat ceaiul de măr, eu m-am simțit iar la țară, iar în pomul cu mere, iar cu imaginea unei livezi în față. Ceaiul de măr era ceva nou în ceva vechi, era ceva vechi dar nemaivăzut. Era fierbinte, era aromat și era puțin. Am luat doar un pic ca mai apoi să tânjesc după el.

Dovada că fericirea se găsește în lucrurile mici e ceaiul de măr, dar el va rămâne fericire atâta timp cât îl voi păstra nou și proaspăt. El nu are voie să devină o obișnuință. Așa că e mai bine să tânjesc după el. Să ai ce-ți dorești e periculos, pentru că omul nu se mulțumește nicicând cu puțin, de asta mai bine e să nu am deloc. Mai bine să tânjesc după el, după acel ceai de măr, în fiecare zi și amintirea lui va fi fericire. E ciudat cum oamenii caută fericirea departe. E exact cum Paler a zis, că oamenii cred greșit când se gândesc că fericirea e dincolo de orizontul lor, că trebuie mereu să fie imposibil sau măcar greu de atins. E greșit că oamenii nu se uită chiar lângă ei. Și asta din cauză că, ei credeau că au gustat mărul sub toate formele lui și poate câteodată credeau că s-au săturat și de multe ori el poate a rămas pe masă uitat, s-a stricat și a fost aruncat. Dar ei n-au gustat ceaiul de măr... și poate nici nu a trebuit. Poate că ceaiul de măr trebuie gustat doar atunci când ești pregătit să-l valorezi, hotărât să renunți la el înainte de a-l avea.

Ca cine să fim și ca cine să nu fim

Ne-a provocat într-o zi doamna Mariana Tacu, profesoara de Deontologie, să scriem de ce credem noi că jurnaliștii din Moldova au nevoie de etică. Iată că azi, răsfoind prin arhive, am recitit ce scrisesem atunci. Mi-a plăcut azi. Iată ce gândeam eu,  nu foarte demult. 

De multe ori, etica însumează toate lucrurile pe care le pretindem, cu ajutorul cărora ne creăm o imagine, pentru că de obicei, lucrurile care țin de etică sunt bune. Republica Moldova, ca stat la început de cale, pentru că în viziunea mea nu contează câți ani ai dar câte ai reușit să realizezi în acești ani, este un stat care pretinde multe, ceea ce nu e un fapt rău, ci dimpotrivă ambițios, și este unica metodă prin care vom evolua, atât timp cât vom ajunge la nivelul la care să transformăm „pretinderile” în fapte reale.

Noi pretindem că suntem democrați, liberi, independenți, că ne desfășurăm activitățile după niște valori, dar în realitate noi doar vrem să fim așa, pentru că așa sună bine. La fel ca și statul în ansamblu, se manifestă și presa în particular.

De ce are nevoie presa de la noi de etică?

• Pentru că presa noastră nu e liberă.
• Pentru că presa noastră nu e independentă.
• Pentru că presa noastră se alătură listei de „pretinderi”.
• Pentru că la dezbaterile ce țin de problemele jurnaliștilor vin doar frații Brega, câțiva reprezentanți de la Centrul de Jurnalism Independent și studenții care mai împărtășesc anumite valori teoretice, preluate de la profesori care trăiesc într-o realitate mediatică pur academică.
• Pentru că politicienii își permit să spună la evenimente fraze de genul: „Sunt toți de-ai noștri (cu referire la jurnaliști)? E bine.. în curând nu vor mai fi alții.”
• Pentru că presa noastră face campanie electorală de-a lungul anului, iar în câteva săptămâni de campanie reală, diferența constă doar în anunțul de dinainte de publicitate: „Publicitate electorală”, de parcă consumatorul simplu nu vede, nu simte, nu aude. Problema cu presa de la noi, e că își subestimează auditoriul. Oamenii din Moldova sunt mai deștepți decât crede „cineva”. Acest „cineva” însă, e legat de manipulare ca de unica șansă de supravețuire.
• Pentru că presa noastră încearcă să se internaționalizeze. „Fură” de la colegii de breaslă din alte țări, dar nu „fură” bine.
• Pentru că presa de la noi este mai întâi o afacere și apoi o instituție cu responsabilitate socială.
• Pentru că sexul încă se vinde și va continua să se vândă. Unica noastră salvare este să se vândă mai scump.
• Pentru că există televiziuni, care nu pot derula 5 buletine de știri pe zi, fără a demonstra un „topor plin de sânge” în imagini.
• Pentru că susținem că cererea dictează oferta, când de fapt nu am auzit pe nimeni care să fie copleșit de plăcerea vederii acelui „topor plin cu sânge”.
• Pentru că există doar un portal de știri cu numele Știri Pozitive.
• Pentru că jurnaliștii noștri merg la 100 de evenimente cu aceleași 3 întrebări pregătite pentru toate și pentru fiecare.
• Pentru că suntem previzibili, și nu știm să găsim creativitate decât în senzaționalism. Dar greșim pentru că creativitatea nu este mereu senzațională, iar senzaționalul nu e nicicând creativ.
• Pentru că suntem vulnerabili, creduli, naivi, și nu avem modele de urmat.
• Pentru că după absolvirea facultății, uităm să mai deschidem Codul Deontologic.
• Pentru că noțiunea „a fi jurnalist” începe să-și piardă din greutate.
• Pentru că din „schimbarea de look” a unei pseudo-vedete de la noi, se fac 30 de știri.
• Pentru că abuzăm de spiritul de observație, și începem să facem știri din orice, promovând non-valorile, îndepărtându-ne de conceptul de „etică”.

Deși nu am intenționat nicicând să formulez o listă a motivelor pentru care presa noastră are nevoie de etică, am realizat că subiectul respectiv mă deranjează mai mult decât am crezut. Recitind-o, am identificat în „de ce-urile” explicate - probleme. Și astfel am ajuns la concluzia că într-adevăr o necesitate se naște dintr-o problemă sau dintr-o lipsă. Iar misiunea noastră de mai departe, este să identificăm situația reală din Moldova: noi avem probleme de etică sau nu avem etică?

Să respecți un cod de etică, este mai greu decât să respecți legislația. Etica presupune implicarea conștiinței tale pesonale, profesionale, abilitatea ta de a lucra într-o echipă și de a te simți parte din ea. Etica presupune valori în care trebuie să crezi și mai presus de toate, valori în care vrei să crezi. Etica înseamnă să fii bun, iar atunci când ai greșit să știi să recunoști de unul singur, pentru că etica nu te va pune după gratii, dar există posibilitatea ca să fii tu acel care clădește gratiile, între jurnalistul care ești și publicul de care depinzi. Pentru că până la urmă, cea mai importantă acreditare este cea pe care o obții din partea publicului.

Cu riscul de a mă repeta, voi sublinia faptul că acreditarea din partea publicului, trebuie obținută, nu trebuie furată sau cumpărată, pentru că acest lucru nu mai este etic, deja. În ceea ce privește Moldova, eu cred că problemele nu țin nici de faptul că suntem „mici”, săraci și ne-experimentați, dar de punctul țintă pe care ni-l stabilim. Acest punct de țintire trebuie să fie înalt, utopic chiar, ireal pentru realitatea de azi, dar măreț ca ideal.

Atât timp cât mai sunt oameni care cred în etică, în norme, în valori – ei vor stabili împreună, acel punct de țintire pentru presa din Moldova. În acel punct, jurnaliștii vor continua să aibă probleme de etică, dar în acel punct, ei deja vor conștientiza acele probleme, și le vor asuma, ei vor continua să evolueze, pentru că atingerea unei ținte, înseamnă stabilirea alteia, esențial este să fie mai bună decât precedenta.

Dar ce înseamnă „bună” sau „bine”? Care este etalonul după care stabilim ce este bine și ce este rău, or stabilirea unui etalon este o chestiune primordială. „Ca cine? sau Ca cine nu?” Pentru că ideea de a fi unici și de a ne dezvolta separat de influențele cuiva, este extraordinară. Dar și oamenii unici, au puncte de referință, care le influențează mai mult sau mai puțin personalitatea.

Am să susțin că presa moldovenească este încă un copil mic, care trebuie educat. Este un copil care greșește dar învață. De asta avem nevoie de etică, să creștem frumos, să creștem în sus, să credem în „valori și principii”, pe care acum le regăsim doar în bancuri despre politicieni. Noi am ironizat prea mult și am încercat să ne vindem ironia, în timp ce colegii noști din străinătate, își vând calitatea. De aici ar trebui să pronim. Să facem jurnalism de calitate. Calitatea este etalonul nostru.