Studiem ani în șir și ne concentrăm forțele spre a însuși lucruri teoretice. Citim mult și încercăm să învățăm din experiențele altora, iar datorită invaziei internetului în viața noastră am început să „teoretizăm” și relațiile cu cei din jur, or, acele prietenii virtuale nu reprezintă decît partea teoretică a unei prietenii reale. Astfel ajungem chiar și să flirtăm teoretic, să iubim teoretic, sa ne certăm teoretic. Și nu ar fi poate din vina faptului că așa am fost deprinși să acționăm din școală, ci doar din teama de a încerca să facem lucuri adevărate, să ne asumăm responsabilități în lumea reală.
Teoriile se aplică în practică, așa am fost învățați, însă ne este greu să trecem de la una la alta, pentru că ceea ce ne așteaptă în practică este de cele mai multe ori neașteptat și nu decurge conform planului teoretic.
Și pînă la urmă ajungem fiecare în ipostaza de a ne întreba la ce e bună atîta teorie ( mai ales cînd ajungem în sesiune și vedem adunate grămadă atîtea informații pe masa de studiu) întrucît ne demonstrăm eficiența pînă la urmă tot prin fapte, în viața reală, dincolo de cărți, dincolo de actele ce atestă absolvirea unei facultăți.
Se pare însă că atunci cînd vine vorba de practică și teorie vorbim de un pachet întreg și nu le putem separa. Și totuși, aș putea demonstra mult mai bine că îmi ies clătitele delicioase, gătindu-le de fapt, decît dacă aș spune tuturor că cunosc rețeta, nu-i așa? Dar nici nu aș putea să le gătesc fără rețetă. Teorie sau practică? Cred că mai bine am spune altfel: teorie și practică!
